Un studiu care a analizat codul genetic al unui sfert de milion de voluntari americani a descoperit peste 275 de milioane de variante complet noi – ceea ce ar explica de ce unele grupuri sunt mai predispuse la boli decât altele.
Staţiile de salvare judeţene au nevoie de 2.000 de ambulanţe noi, deoarece parcul auto este îmbătrânit, susține ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
De la începutul perioadei de raportare, cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în judeţele Braşov şi Mureş, precum şi în Bucureşti.
Autoritățile din țara noastră au aprobat anul trecut 30 de studii clinice noi destinate pacienților cu cancer, a anunțat farm. dr. Răzvan Prisada, președintele ANMDMR, la o dezbatere organizată recent.
De la comedie la film istoric, producţia românească de film e mai prezentă ca niciodată pe ecrane. Nu e de ratat nici filmul biografic despre muzicianul Bob Marley.
Institutul Național de Sănătate publică a transmis în 6 februarie a.c. o informare privind situația cazurilor de malarie în România și subliniază încă o dată importanța schemei de vaccinare atunci când călătorim în afara țării.
Numărul de cazuri noi de cancer a fost în 2023 cu 21% mai mare față de 2022, în timp ce numărul persoanelor cu cancer din România aflate în evidenţa medicilor a depăşit 550.000.
Noile vaccinuri împotriva COVID-19 sunt eficiente în proporție de 54% în prevenirea simptomelor bolii, arată Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor – CDC – din Statele Unite ale Americii.
Unul din 13 cazuri noi de cancer diagnosticate în România este de cancer de col uterin, atrag atenţia specialiștii, în contextul Săptămânii europene de prevenţie a cancerului de col uterin.
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a fost dotat cu șase noi echipamente medicale de înaltă tehnologie.
Cartofii sunt expuși la radiaţia cosmică şi la microgravitaţia din spaţiu pentru a stimula mutaţii la nivelul genelor, ca să se obțină noi soiuri cu performanţe mai bune.
Un studiu realizat în Statele Unite nu a găsit nicio dovadă care să demonstreze că administrarea Ozempic sau Wegovy de la Novo Nordisk ar fi asociată cu o înmulțire a cazurilor cu gânduri suicidare.
Cercetători din Melbourne, Australia, anunță că au înregistrat noi progrese în tratamentul malariei.
Persoanele cu boli autoimune aflate în tratament cu metotrexat (MTX) vor întrerupe timp de două săptămâni administrarea medicamentului imediat după ce primesc boosterul împotriva COVID-19.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică au organizat conferința „Genomica: Perspective pentru dezvoltarea resursei umane înalt calificate”.
Pe lângă deja obișnuitele probleme de funcţionare, pe final de an SIUI dă noi rateuri. La acestea se adaugă și alte probleme, nou apărute, de data aceasta financiare. Iar pentru anul următor veștile sunt și mai îngrijorătoare.
La începutul lui decembrie ministrul francez al Sănătăţii a prezentat planul guvernamental pentru combaterea fumatului. El are ca scop reducerea ratei fumatului și alinierea cu ţările vestice în ceea ce privește consumul de tutun.
ASSMB și Fundația Filantropică Metropolis dau startul unei campanii pentru construcția unei noi clinici de psihiatrie pediatrică în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București.
Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 luni, precum și recuperarea celor nevaccinați sau cu schema de vaccinare incompletă.
Vaccinarea ar putea deveni mai puțin dureroasă, prin aplicarea pe piele a unui lichid încărcat cu vaccin și folosirea de ultrasunete pentru a îl împinge în corp.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe